Atâtea destine zbuciumate îmi revin astăzi în minte, primenind adevărul troienit sub pleoape. Mă întorc în timp, pe cărările aspre ale anilor '70-'80, acolo unde tatăl meu, Victor Stan, înfrunta realitatea nudă a terenului, în labirintul greu de la Criminalistică și Cercetări Penale.
Din aceste realități aspre ale muncii de pe teren s-a născut o alianță de spirit cu ziaristul Ioan Boghian. Împreună, direct în vâltoarea evenimentelor, acolo unde cazurile complexe își dezvăluiau miezul lor profund uman, au transformat faptele brute în povestiri adevărate, încărcate de o rară tensiune dramatică și morală.
Rândurile lor luau calea tiparului în paginile ziarului Ceahlăul, lăsând în urmă cronici care astăzi zac uitate prin ungherele arhivelor, pagini îngălbenite dintr-o epocă apusă a cuvântului scris. Intenționau să adune toate aceste culise ale investigațiilor
Timpul nu a mai avut răbdare cu proiectul lor, dar mie îmi rămâne un dor nebun de noblețea acelei lumi, de rigoarea tatălui meu și de acordurile profunde pe care ei doi le-au lăsat întipărite, ca un veșnic cântec de chitară, în memoria culturală a locului.
Ligia Stan
Îți mulțumesc din suflet, Ligia, pentru aceste rânduri care dor și vindecă în același timp. Ai descris atât de frumos o epocă în care adevărul se căuta cu pasul, pe teren, și se scria cu responsabilitate. Tatăl tău, Victor Stan, și tatăl meu, Ioan Boghian, au fost doi profesioniști desăvârșiți care au înțeles că dincolo de litera legii și de senzaționalul unui caz, cel mai important este omul. Acest blog, „Cronici nemțene”, s-a născut tocmai pentru ca acele pagini îngălbenite de timp, despre care vorbești, să nu fie uitate. Gândurile tale aduc lumină peste memoria lor.
RăspundețiȘtergere